Noaptea trecută, un apel pe 112 aducea în atenția pompierilor militari faptul că un tânăr de aproximativ 27 de ani, cunoscut cu afecțiuni psihice, s-a rătăcit pe un câmp pe raza comunei Fundeni.

În data de 11.09.2019, în jurul orei 01.20, un echipaj de pompieri militari din cadrul Gărzii de Intervenție Budești a fost solicitat să intervină cu o autospecială pe raza comunei Fundeni pentru căutarea unui tânăr în vârstă de 27 de ani, rătăcit pe un câmp, fiind cunoscut despre acesta că suferă de afecțiuni psihice.

Pompierii militari din teren, cât și colegii lor din dispeceratul I.S.U. Călărași, au comunicat în mai multe rânduri cu familia și prietenii celui rătăcit, și din aproape în aproape s-a luat legătura telefonic cu acesta, aflându-se faptul că este rătăcit pe un teren într-o cultură de viță-de-vie și nu știe în ce direcție să meargă.

Un bărbat, prieten al celui rătăcit, a reușit să comunice prin telefonul mobil cu tânărul cu afecțiuni medicale, reușind să obțină informații prețioase despre locul în care s-ar putea afla cu exactitate cunoștința sa, potrivit reperelor cunoscute de cei doi.

Potrivit reperelor avute la dispoziție, pompierii militari s-au deplasat în câmp și au reușit să-l găsească pe tânăr nevătămat. După aproximativ 90 de minute de căutări în noapte, persoana rătăcită a fost găsită și transportată la domiciliul acestea, nefiind nevoie de îngrijiri medicale sau alt sprijin.

Articolul precedentA fost confirmat al cincilea caz de infecție cu West Nile la un bărbat din municipiul Călărași
Articolul următorDunărea Călărași întâlnește Rapidul, astăzi de la ora 17.00, în Cupa României