Pe teritoriul județului Călărași, în data de 20.06.2019, s-a confirmat pesta porcină africană într-o exploatație nonprofesională de suine din localitatea Mărculești Gară, comuna Perișoru.

Pentru limitarea răspândirii virusului pestei porcine africane, tuturor cetățenilor, în special crescătorilor de suine, le revin următoarele obligații:

– să crească porcii în spaţii împrejmuite, în adăposturi închise, cu respectarea condițiilor de igienă, microclimat şi bunăstare;

– să elimine posibilitatea de a veni în contact cu porci străini de curtea acestora, cu porci mistreți sau cu alți proprietari de porci domestici;

– să nu între în adăposturile unde sunt crescuți porcii, cu încălțămintea și hainele purtate pe stradă, pe domeniul public;

Este recomandată chiar dezinfecţia la intrarea în adăpost, prin punerea unei tăvițe cu paie îmbibată în soluții dezinfectante.

– să nu cumpere purcei din locuri necunoscute, fără a fi identificați (cu crotalie) şi fără certificat sanitar veterinar de sănătate eliberat de medicul veterinar de liberă practică împuternicit;

– să anunțe imediat medicul veterinar de apariţia oricăror semne de boală sau mortalitate la animalele proprii;

– să nu hrănească animalele cu resturi alimentare provenite de la carnea de porc gătită în familie;

– dacă există vânători în familie, care aduc carne de mistreţ, sub nicio formă să nu dea porcilor apă provenită de la spălarea cărnii sau a resturilor de carne;

– să nu scoată scroafele sau vierii din exploataţie în scopul montei cu animale din altă exploataţie;

– nu folosească în hrană animalelor iarbă culeasă de pe câmp, pentru că ea ar fi putut să vină în contact cu porci mistreți bolnavi;

– să respecte legislația privind ecarisarea teritoriului, prin predarea cadavrelor de la porcine moarte la unitatea de neutralizare, cu sprijinul autorităţilor locale.

DSVSA Călărași atenționează crescătorii de suine asupra respectării prevederilor Ordinului ANSVSA nr 20/2018 privind deținerea în gospodăriile populației a unui număr limitat de suine, cu respectarea condițiilor de biosecuritate prevăzute:

– Până 5 capete suine la îngrășat doar pentru consum familial;

– Până la 20 capete suine și peste 20 capete suine, proprietarului îi revine obligația declarării activității și înregistrarea sanitară veterinară la DSVSA Călărași, declararea activității la Registrul Oficiului Comerțului.

Obligatoriu, suinele deținute vor fi identificate prin crotaliere și declarate la medicul veteinar de liberă practică din localitate și la Primărie pentru înregistrarea la Registrul Agricol.

Pentru orice suspiciune de boală trebuie anunțat imediat medicul veterinar de liberă practică concesionar sau DSVSA Călărași.

Articolul precedentConsiliul Județean Călărași a finalizat modernizarea DJ 306
Articolul următorCele 16 persoane implicate în comerțul cu pește impropriu consumului, prezentate Tribunalului cu propunere de arestare preventivă