Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Călărași au descoperit, în urma unui control efectuat asupra unui microbuz, 10.080 flacoane cu insecticid,  susceptibile a fi contrafăcute.

În data de 03.07.2021, în jurul orei 16.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Călărași s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control, pe sensul de intrare în ţară, un cetăţean român în vârstă de 36 de ani. Acesta conducea un microbuz încărcat, conform documentelor de însoțire a mărfii, cu flacoane cu insecticid din Bulgaria pentru o societate din România.

 Polițiștii au descoperit faptul că bunurile transportate de către șofer, 10.080 flacoane cu insecticid, sunt inscripţionate cu numele unor firme cunoscute, susceptibile a fi contrafăcute..

 de către polițiștii de frontieră la sediul instituţiei.

Polițiștiii efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracţiunii de „punere în circulaţie fără drept a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu marca înregistrată pentru produse identice sau similare”, urmând ca la finalizarea verificărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun.

 

Sursa: Realitatea de Calarasi

Articolul precedentBilanț Coronavirus, 4 iulie: 33 cazuri noi, 3 decese, 66 pacienți în ATI
Articolul următorCopiii ar putea fi vaccinați în școli începând de anul viitor