În acest weekend, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Călărași au intervenit la peste 120 de solicitări ale cetățenilor la numărul de urgență 112, au constatat 26 de infracțiuni și au aplicat 272 de sancțiuni contravenționale.

În perioada 03 – 05 mai a.c., peste 200 de polițiști au acționat, la nivelul județului Călărași, în sistem integrat cu celelalte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne, pentru prevenirea faptelor antisociale și menținerea ordinii și siguranței publice.

Au fost organizate 2 acțiuni și s-a intervenit la 126 de evenimente, dintre care 123 au fost sesizate prin 112.

Ca urmare a activităților desfășurate, polițiștii au constatat 26 de infracțiuni, 2 persoane au fost surprinse în flagrant, iar în cauzele instrumentate au fost dispuse 2 măsuri preventive.

Totodată, pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 272 de sancțiuni contravenționale, în valoare de  aproximativ 100.000 de lei.

Polițiștii rutieri au desfășurat activități pentru creșterea siguranței în trafic, fiind constatate 2 infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice. Au fost reținute 12  permise de conducere și retras un certificat de înmatriculare.

Articolul precedent24 de tone de îngrăşăminte chimice depozitate în loc neprotejat, confiscate de poliţiştii din Călărași
Articolul următorVideo | Grindina și vântul puternic au făcut prăpăd în localitățile aflate sub cod roșu