În ultimele 24 de ore, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Călărași au continuat să acționeze, pe raza întregului județ, pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică, dar și pentru a verifica modul în care se respectă măsurile impuse în contextul epidemiologic generat de virusul Sars-CoV-2.

Forțele de ordine au fost angrenate în cadrul a 26 de acțiuni punctuale de control, efectuând verificări la 98 de societăți comerciale/ persoane fizice autorizate, totodată, fiind legitimate 2.647 de persoane.

Acțiunile au vizat și controlul mijloacelor de transport persoane, polițiștii verificând 619 astfel de autovehicule pentru a se asigura că sunt respectate regulile privind circulația pe drumurile publice, dar și măsurile de protecție sanitară. 

Pentru neregulile descoperite, respectiv pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 55/2020, polițiștii au aplicat 145 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 22.300 de lei.

 

Sursa: Realitatea de Calarasi

Articolul precedentSituația la zi: 3.264 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2
Articolul următorSimona Halep va participa la turneul de la Stuttgart