Având în vedere minivacanța prilejuită de sărbătoarea de Rusalii, în perioada 10-13 iunie a.c., zilnic, peste 100 de polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Călărași vor fi în teren, la datorie, pe raza întregului județ, unde vor acționa pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică, precum și pentru descurajarea și combaterea activităților care pot pune în pericol viața cetățenilor.

 

Polițiștii vor fi pregătiți să intervină ori de câte ori vor fi solicitați de către cetățeni sau în cazul în care vor constata încălcări ale normelor legale în vigoare.

 

Acțiunile vor fi organizate în sistem integrat, alături de celelalte structuri cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice.

O atenție deosebită va fi acordată în zona lăcașurilor de cult, fiind dispuse măsuri astfel încât manifestările să se desfășoare în condiții de siguranță pentru participanți.

Totodată, în contextul în care la sfârșitul acestei săptămâni se anticipează un trafic intens, polițiștii de la rutieră vor acționa pentru siguranţa traficului rutier şi pentru reducerea victimizării cetăţenilor prin implicarea în accidente de circulaţie.

Polițiștii rutieri vor fi sprijiniți de efective de la ordine publică, iar în cadrul activităților desfășurate vor folosi autospecialele dotate cu echipamente de supraveghere video a traficului rutier şi de măsurare a vitezei de deplasare a autovehiculelor.

Reamintim conducătorilor auto importanța respectării regulilor de circulaţie şi adoptarea unei conduite preventive, în vederea diminuării riscului producerii unor evenimente rutiere nedorite.

De asemenea, atragem atenţia asupra necesității respectării regimului legal de viteză și le recomandăm conducătorilor de vehicule să circule cu viteză adaptată permanent condiţiilor concrete din trafic și să evite depăşirile riscante, în special când se circulă în coloană.

Nu uitați, este interzis să vă urcați la volan dacă ați consumat băuturi alcoolice sau alte substanțe interzise!

Conduceți prudent pentru siguranța dumneavoastră și a celorlalți participanți la trafic!

 

Sursa: Realitatea de Calarasi

Articolul precedentApel DISPERAT al fermierilor: roșiile românești riscă să rămână pe câmp. Oamenii nu au unde să-și vândă marfa
Articolul următorElena Udrea va fi trimisă în România. Decizia instanție bulgare este definitivă