Un senator USR vine cu o propunere „mai altfel”. Pe scurt, statul român să plătească, la fel ca orice român, dobânzi și penalități atunci când întârzie, din vina lui, plăți către contribuabil. 

Proiectul propune modificarea Codului de procedură fiscală, astfel încât contribuabilii să primească dobânzi şi penalităţi de întârziere pentru sumele pe care ANAF le are de restituit sau rambursat. Totodată, în cazul în care instanţa de judecată dă dreptate contribuabilului şi anulează actele fiscale contestate de acesta, inspectorii fiscali care le-au semnat vor răspunde în solidar, alături de organul fiscal.

„Deputatul USR Victor Ilie a coiniţiat un proiect de lege prin care statul să plătească celor care contribuie pentru întârzierea achitării sumelor datorate, aşa cum contribuabilii plătesc statului. (…) Statisticile arată că foarte puţine dintre contestaţiile formulate de contribuabili sunt admise de ANAF: doar 2,3% în 2019, respectiv 3,8% în 2020.

Însă, tot în 2019, 39% din procesele intentate de contribuabili împotriva ANAF au fost câştigate de aceştia. Rezultă, astfel, o discrepanţă evidentă între cele două seturi de date, ceea ce arată o disfuncţionalitate atât la nivelul autocontrolului ANAF, cât şi cu privire la modul în care agenţii fiscali înţeleg să îşi facă datoria”, se arată într-un comunicat de presă al USR.

Potrivit lui Victor Ilie, proiectul de lege pentru responsabilizarea ANAF şi a inspectorilor fiscali a primit avizul Consiliului Economic şi Social.

„Dacă, astăzi, un contribuabil întârzie plăţile către autorităţile fiscale, acesta are de achitat dobânzi de 0,02% pe zi şi penalităţi de întârziere de 0,01% sau penalităţi nedeclarate de 0,08% pe zi. Statul, în schimb, nu.

Astfel, pentru echitate, dorim ca şi statul să plătească la fel pentru întârzierea plăţilor sumelor datorate contribuabililor. Totodată, consider necesară şi oportună responsabilizarea inspectorilor fiscali şi a persoanelor care soluţionează contestaţiile fiscale.

România se poate dezvolta doar prin muncă, însă munca nu are voie să fie împiedicată de abuzurile sau cererile aberante ale unor funcţionari ai statului care interpretează legea în aşa fel încât contribuabilii să aibă sume imense de pierdut”, a declarat Ilie, potrivit comunicatului.

Articolul precedentPASTILA PENTRU SUFLET
Articolul următorFOTO Accident mortal: pieton spulberat de o motocicletă