Minerii din Valea Jiului au decis să protesteze, la sediile celor 4 mine din Valea Jiului şi la termocentrala de la Paroşeni. Nemulțumirile acestora sunt legate atât de adoptarea noii Legi a pensiilor, cât și de perspectiva anulării unor sporuri.

Vicepreședintele Sindicatului Energia Rovinari spune că trei sunt motivele pentru care angajații CEO ar trebui să iasă în stradă: legea decarbonizării le închide activitatea, noua lege a pensiilor le taie din drepturi, iar legea austerității le taie din venituri, potrivit Radio Infinit Tg.Jiu.

”Guvernanții vor să rașcheteze toate aceste bonusuri  pentru condiții grele și nocive”, a declarat liderul sindical.

Potrivit preşedintelui Sindicatului Muntele, de la CEVJ, Darius Câmpean, prin aplicarea noii legi minerii care vor ieşi la pensie în anii următori vor avea venituri mai mici cu 45 % faţă de colegii lor care s-au pensionat deja.

„Sunt nemulţumiri justificate şi adevărate. Este o demagogie să spui că elimini inechităţile, iar un miner care astăzi poate ieşi la pensie, pe legea actuală – cu 25 de ani vechime, să aibă o pensie între 8.400 şi 8.600 de lei, iar pe noua lege, acelaşi miner să aibă 4.800 de lei. Pensiile noastre sunt bazate pe contributivitate. Nu poţi crea asemenea discrepanţe”, a declarat miercuri, pentru AGERPRES, liderul sindical.

În plus, susţine reprezentantul minerilor, mărirea vârstei de pensionare nu ţine cont de faptul că exploatările de cărbune din Valea Jiului se află în program de închidere până în anul 2032. De asemenea, mărirea vârstei de pensionare în cazul femeilor nu ţine cont de faptul că acestea lucrează în condiţii grele.

Săptămâna viitoare, reprezentanţii Sindicatului Muntele se vor deplasa la Bucureşti pentru a lua parte la şedinţa Comisiei de muncă din Camera Deputaţilor, pentru a încerca să rezolve problema acolo, împreună cu deputaţii din judeţul Hunedoara.

Articolul precedentAv. Mihaela Dobrescu, vicepreședinte a Fundației Corneliu Coposu s-a stins din viață
Articolul următorANAF, nivel record de colectare