Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a anunţat că Raiffeisen Bank urmează să restituie sumele recalculate în raport cu cele încasate cu titlu de dobânzi, în urma unei decizii definitive a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ). Suma totală ajunge la 19 milioane de euro. Pentru a primi aceste sume, consumatorii trebuie să se adreseze SC Raiffeisen Bank SA, a menţionat  Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor. 

Indiferent de situaţia actuală a raportului dintre creditor şi debitor (credite închise, ajunse la maturitate, executate, restructurate, aflate în plată etc.), consumatorii persoane fizice şi/sau moştenitorul/moştenitorii titularului/titularilor, acolo unde este cazul, au dreptul să primească sume de bani care vor fi calculate, de la caz la caz, în funcţie de tipul de credit, suma şi perioada de creditare.

Pentru a primi aceste sume, consumatorii trebuie să se adreseze SC Raiffeisen Bank SA, a menţionat  Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor. 
 
ANPC a transmis, marţi, printr-un comunicat de presă, că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a soluţionat definitiv cauza prin care se constatau practici comerciale incorecte ale Raiffeisen Bank SA, menite a afecta interesele financiare ale consumatorilor, decizia instanţei confirmând Ordinul nr.837/20.10.2017 emis de preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor. 
 
“Având în vedere pronunţarea sentinţei definitive şi motivarea acesteia, în Dosar 8763/2/2017, operatorul economic Raiffeisen Bank SA urmează să restituie sumele recalculate în raport cu cele încasate cu titlu de dobânzi, celor care au contractat credite în RON, EUR şi CHF (franc elveţian), în perioada 2006-2009. Caracteristicile creditelor vizate sunt: o dobândă iniţială care a fost menţinută fixă timp de 1 an şi care, începând cu al doilea an de creditare, a fost majorată de către bancă, având în vedere că, în contract, era stipulat că dobânda este/devine revizuibilă «în funcţie de evoluţia pieţei financiare»; credite active la data emiterii ordinului; credite în raport cu care nu există o hotărâre judecătorească individuală prin care instanţa s-a pronunţat deja cu privire la dobândă”, se arată în comunicat.
ANPC a precizat că diferenţele de dobânzi care urmează să fie restituite consumatorilor se ridică la aproximativ 19 milioane de euro, fără dobânzile aferente încasării acestor sume pentru perioada menţionată, ceea ce va face subiectul unor discuţii separate, la nivel individual.
 
În situaţia descrisă se încadrează 9.155 de credite deschise la Raiffensen Bank.
Articolul precedentPensiile speciale ale foștilor aleși îi costă pe români 11,5 milioane de euro anul viitor – REVOLTĂTOR
Articolul următorROMÂNIA SUVERANĂ | Nu avem nevoie de un conflict interetnic. Azi avem nevoie de stabilitate și unitate