27 de persoane au fost salvate, în ultimele 24 de ore, de către salvamontişti, 10 dintre acestea fiind transportate la spital, anunţă, joi, Salvamont România.

În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Naţional s-au primit 28 de apeluri prin care se solicita intervenţia de urgenţă a salvamontiştilor, se arată într-o postare pe pagina de Facebook a Salvamont.

Potrivit sursei citate, cele mai multe apeluri – şapte – au fost primite de către Salvamont Sinaia, urmând Salvamont Maramureş, cu şase, şi Salvamont Municipiul Braşov, cu cinci solicitări.

„În cazul acestor intervenţii au fost salvate 27 de persoane. Dintre acestea, 10 au fost predate serviciului de ambulanţă sau SMURD pentru transport la spital. S-au mai primit 29 de apeluri prin care se solicitau sfaturi şi informaţii despre diferite trasee turistice din zona montană şi despre domeniile schiabile”, menţionează reprezentanţii Salvamont.

Articolul precedentCiucă, despre comasarea alegerilor: Mizez pe raţiunea tuturor
Articolul următorLazio a învins-o pe Bayern Munchen (1-0), în optimile Ligii Campionilor