Sărbătoare mare în data de 20 iunie.

Sfântul Sfinţit Mucenic Metodie, episcop al Patarelor, este pomenit în calendarul creştin ortodox în ziua de 20 iunie.

Sfântul Metodie, episcop al Patarei din Licia (Asia Mică), a avut sfârşit martiric, în timpul împăratului Aurelian (270-275), tăindu-i-se capul pentru mărturisirea lui Hristos.

* Sfântul Calist, patriarh al Constantinopolului, s-a nevoit mai întâi în Muntele Athos, sub îndrumarea duhovnicească a Sfântului Grigore Sinaitul, a cărui viaţă a şi scris-o.

Patriarh al Constantinopolului a fost ales în 1350, păstorind în timpul împăraţilor Ioan Cantacuzino (1341-1355) şi Ioan Paleologul (1341-1376). 

În 1354 s-a retras în liniştea mănăstirii pe care a ridicat-o în cinstea Sfântului Mamas, la Tenedos. Mai târziu a fost pus din nou în scaunul de patriarh, între anii 1355-1363.

Sfântul Patriarh Calist s-a stins din viaţă în anul 1363 în Serbia, unde se afla ca ambasador al împăratului Ioan Paleologul.

Este cunoscut şi ca scriitor duhovnicesc, lucrările sale apărând în Filocalia

Articolul precedentEfectele războiului din Ucraina se simt tot mai puternic în Europa
Articolul următorVremea 20 iunie – Se schimbă radical vremea – Temperaturile vor ajunge chiar și la 34 de grade Celsius