La data de 20 iunie a.c., în jurul orei 10:00, polițiștii din cadrul Secţiei 8 Poliţie Rurală Tămădău Mare au fost sesizați de către o femeie, de 48 de ani, cu privire la faptul că ar fi fost agresată.

Din primele cercetări, a reieșit faptul că, la data de 17 iunie a.c., în jurul orelor 17:00, în timp ce femeia se afla la domiciliul unui bărbat, de 53 de ani, pe fondul consumului de alcool, ar fi fost agresată fizic de către acesta, fiind lovită cu pumnii și picioarele în zona membrelor superioare și inferioare, dar și a capului, feței și toracelui.

A fost emis ordin de protecție provizoriu împotriva bărbatului, care s-a ales și cu  dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe.

Sursa: Realitatea de Calarasi

Articolul precedentPărinţii îşi vor putea lua concediu pentru îngrijirea copilului bolnav – Legea a fost PROMULGATĂ de Iohannis
Articolul următorBărbat din Chirnogi, „taxat” cu dosar penal de polițiști