Cinci bărbaţi au fost reţinuţi de poliţişţii călărăşeni sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire, tulburarea ordinii şi liniştii publice, violare de domiciliu şi distrugere, după un scandal în comuna Săruleşti, județul Ialomița.

Polițiștii din cadrul Secției 8 Poliție Rurală Tămădău Mare au fost anunțați prin apel 112 de un bărbat în vârstă de 33 de ani, din comuna Sărulești, județul Călărași, cu privire la faptul că este un scandal în desfășurare în care sunt implicate mai multe persoane.

 Cu ocazia verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că în jurul orelor 13:00, cinci bărbați au pătruns în curtea locuinței unui tânăr de 18 ani, din comuna Sărulești, județul Călărași, l-au lovit cu un fier în zona capului și au aruncat de pe stradă cu pietre în direcția locuinței unui bărbat în vârstă de 64 de ani, distrugând mai multe geamuri și tulburând totodată ordinea și liniștea publică.

A fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe, tulburarea ordinii și liniștii publice, violare de domiciliu și distrugere, trsansmite IPJ Călărași.

Cei  cinci bărbați au fost reținuți pentru 24 de ore, fiind  depuși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Călărași, urmând a fi sesizat parchetul în vederea luării unor măsuri preventive.

 

Sursa: Realitatea de Calarasi

Articolul precedentEurodeputatul Dan Motreanu: „Până în 2030, toate serviciile publice esențiale din statele membre UE, online. Europa va avea primul calculator cuantic”
Articolul următorCoronavirus în Călărași: situația în ultimele 24 de ore