Simona Halep (20 WTA) a învins-o pe Gabriela Ruse (87WTA) cu 6-2, 6-1, joi, în optimile de finală ale turneului de tenis Melbourne Summer Set.

„Sunt foarte fericită că am câștigat meciul de o asemenea manieră. La început, a fost mai greu, dar apoi am început să simt jocul și am dominat. Sunt mulțumită, eram nerăbdătoare să joc, mă bucur că sunt aici și pot juca”, a declarat Simona Halep.

Halep se va lupta pentru un loc în semifinale cu Viktorija Golubic (Elveția, 43 WTA), care a trecut în optimi de Lesley Pattinama Kerkhove (158 WTA),

Turneul Melbourne Summer Set 1 WTA 250 este dotat cu premii totale de 239.477 de dolari americani. Campioana va fi recompensată cu 31.000 de dolari, prezența în optimi este premiată cu 3.675 de dolari, iar jucătoarele calificate în sferturi vor încasa câte 5.800 de dolari.