Un  șofer din Republica Moldova este cercetat penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de dare de mită și refuz de recoltare a probelor biologice, după denunțul agenților de poliție din cadrul Biroului Rutier Călărași.

Polițiștii rutieri au oprit în trafic pe strada Prelungirea București din municipiul Călărași un autotren înmatriculat în Republica Moldova, a cărui masă maximă autorizată nu permitea accesul prin municipiu.

Întrucât șoferul emana halenă alcoolică, i s-a solicitat să fie testat cu aparatul etilotest, acesta refuzând. Ulterior, persoanei în cauză i s-a adus la cunoștință faptul că urmează să fie condus la spital în vederea recoltării probelor biologice.

Bărbatul a încercat să le ofere polițiștilor, cu titlu de mită, suma de 400 de dolari SUA. Polițiștii au înregistrat discuția cu aparatul tip body-cam și au procedat la anunțarea de îndată a conducerii unității.

„Totodată, în cauză, s-a procedat la anunțarea cu celeritate a procurorului de serviciu din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Călărași și a Serviciului Județean Anticorupție Călărași, urmând ca cercetările să fie preluate de aceste structuri,” informează IPJ Călărași.

Sursa: Realitatea de Calarasi

Articolul precedent”Rabla pentru electrocasnice 2020” debutează marţi la ora 12:00
Articolul următorOra 18:00 – Culisele statului paralel. De ce a „ruginit” sistemul de termoficare din Capitală? În 2020, bucureștenii se spală la lighean