AJOFM Călărași, acțiune privind atestarea întreprinderilor sociale

ajofm calarasi_sediu
Luna mai a fiecărui an este dedicată organizării diferitelor evenimente sau acţiuni de mediatizare a domeniului economiei sociale, având ca scop dezvoltarea locală şi cetăţenia activă, cooperarea şi solidaritatea socială, denumită luna promovării economiei sociale.
În acest context, Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Călărași (AJOFM Călărași) desfășoară în cadrul Compartimentului Relații cu Angajatorii și Economie Socială,
activitatea de Economie Socială,
cu principală atribuție atestarea întreprinderilor sociale, potrivit prevederilor Legii nr. 219/2015.Economia socială reprezintă ansamblul activităților organizate independent de sectorul public, al căror scop este să servească interesul general, interesele unei colectivități și/sau interesele personale nepatrimoniale prin: creșterea gradului de ocupare a persoanelor aparținând grupului vulnerabil, producerea și furnizarea de bunuri, execuția de lucrări și prestarea de servicii.De asemenea, economia socială contribuie la dezvoltarea comunităților locale, crearea de locuri de muncă, implicarea persoanelor aparținând grupului vulnerabil, prevăzut de lege, în activități cu caracter social și/sau activități economice, facilitând accesul acestora la resursele și serviciile comunității.Având în vedere semnificația acestei luni, AJOFM Călărași a stabilit o serie de acțiuni de mediatizare a economiei sociale, adresate reprezentanților unităților administrativ teritoriale, furnizorilor de servicii specializate de ocupare, reprezentanților mediului de afaceri, reprezentanților grupurilor vulnerabile și mass-media locală.Informații suplimentare se pot obține la sediul AJOFM Călărași, strada 13 Decembrie nr.12, Compartiment Relații cu angajatorii și economie socială, telefon: 0242/316.542; 0242/318.376, e-mail: ajofm@cl.anofm.ro sau accesând site-ul instituției www.calarasi.accesibilitateajofm.ro, secțiunea Economie Socială.
Citește și:
- 08:21 - CNAB: Traficul aerian se desfășoară în condiții de iarnă, conform programului de zbor
- 08:15 - CNAIR: Nu mai sunt sectoare de drum închise sau restricționate din cauza condițiilor meteorologice
- 08:02 - Trafic de coșmar spre Vama Giurgiu. Coloana de vehicule de pe DN5 măsoară 14 kilometri
- 07:55 - Sistemul RO-Alert devine „mai prietenos”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Calarasi și pe Google News









_4f88515c25_a3b9209761.webp)

