Ce spune ISU Giurgiu despre cele două barje încărcate cu cărbuni care ard mocnit pe Dunăre

Ce spune ISU Giurgiu despre cele două barje încărcate cu cărbuni care ard mocnit pe Dunăre
Două barje încărcate cu cărbune, care se îndreptau către Serbia, ard mocnit în apropierea Portului Giurgiu, din cauza caniculei.
Două barje încărcate cu cărbune, care se îndreptau către Serbia, ard mocnit în apropierea Portului Giurgiu, din cauza caniculei. Autorităţile încearcă să să soluţioneze problema şi să transbordeze încărcătura, însă au nevoie de o macara plutitoare, însă un astfel de utilaj nu există în Portul Giurgiu.
"În data de 03 iulie a.c. pompierii giurgiuveni au fost solicitați prin apel SNUAU 112 pentru stingerea unui incendiu produs la încărcătura unei barje ce transporta cărbuni, apel efectuat de către personalul de pe împingător.
Ulterior intervenției, barja, alături de alte două ambarcaţiuni similare ce fac parte din acelaşi convoi, și-a continuat deplasarea către destinația finală, Belgrad, însă, din cauza cotelor fluviale scăzute, a rămas să staţioneze până la identificarea unei soluţii de deplasare.
Având în vederea natura încărcăturii, pe fondul temperaturilor ridicate, cărbunele s-a autoaprins, arderea având loc în fază mocnită, fără flacără.
Reprezentanții institutiei noastre au purtat discuții cu reprezentantul firmei transportatoare în ceea ce privește modalitatea de stingere a încărcăturii, respectiv prin inundare, fapt ce ar duce atât la degradarea încărcăturii, cât și la posibilitatea scufundării barjelor ori apariției unei poluări masive pe Dunăre.
Posibilitatea soluționării problemei constă în descărcarea conținutului barjelor, stingerea încărcăturii și transportul celor 3600 de tone de cărbune (1200 tone în fiecare barjă) cu ajutorul a 4 astfel de ambarcațiuni, pentru ușurarea încărcăturii pentru fiecare barjă.
Pentru efectuarea acestei manevre este necesară utilizarea unei macarale plutitoare, iar la acest moment sunt inițiate discuții cu omologii bulgari pentru rezolvarea situației în cel mai scurt timp. Menționăm faptul că această situație nu pune în pericol membrii echipajului.
În continuare, echipajele noastre derulează misiuni de monitorizare și sunt pregătite sa acorde sprijin în orice moment, dacă situația o va impune" se arată în comunicatul ISU Giurgiu.
Sursa: Realitatea de Giurgiu
Citește și:
- 08:21 - CNAB: Traficul aerian se desfășoară în condiții de iarnă, conform programului de zbor
- 08:15 - CNAIR: Nu mai sunt sectoare de drum închise sau restricționate din cauza condițiilor meteorologice
- 08:02 - Trafic de coșmar spre Vama Giurgiu. Coloana de vehicule de pe DN5 măsoară 14 kilometri
- 07:55 - Sistemul RO-Alert devine „mai prietenos”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Calarasi și pe Google News









_4f88515c25_a3b9209761.webp)

