DOI MOLDOVENI, CONDAMNAȚI ÎN LIPSĂ PENTRU PROMISIUNI FALSE DE CETĂȚENIE ROMÂNĂ CONTRA MII DE EURO

DOI MOLDOVENI, CONDAMNAȚI ÎN LIPSĂ PENTRU PROMISIUNI FALSE DE CETĂȚENIE ROMÂNĂ CONTRA MII DE EURO
Procuratura Anticorupție din Republica Moldova a anunțat condamnarea în lipsă a doi bărbați acuzați că au cerut sume mari de bani de la cetățeni ruși, promițând obținerea rapidă a cetățeniei române.
Procuratura Anticorupție din Republica Moldova a anunțat condamnarea în lipsă a doi bărbați acuzați că au cerut sume mari de bani de la cetățeni ruși, promițând obținerea rapidă a cetățeniei române. Aceștia ar fi pretins că au influență asupra funcționarilor Consulatului României din Odesa și ai Autorității Naționale pentru Cetățenie din București.
Între 2016 și 2018, inculpații ar fi solicitat 15.000 de euro pentru fiecare adult și 7.000 de euro pentru fiecare copil, încasând peste 170.000 de euro. Banii erau prezentați drept taxe pentru depunerea dosarelor în regim prioritar, emiterea ordinelor de acordare a cetățeniei și programarea rapidă la depunerea Jurământului de credință.
Unul dintre bărbați a primit șase ani de închisoare, dintre care trei cu suspendare și un termen de probă de trei ani, fiind obligat să restituie 15.000 de euro. Celălalt a fost condamnat la șapte ani și jumătate, cu trei ani și nouă luni suspendați, și trebuie să returneze 50.000 de euro.
Ambii au interdicția de a oferi consultanță pentru obținerea documentelor publice — primul pentru patru ani, al doilea pentru cinci ani. Cei doi neagă acuzațiile și au fost dați în căutare pentru a fi reținuți și încarcerați. Numele lor nu au fost făcute publice.
Sursa: Newsinn
Citește și:
- 08:21 - CNAB: Traficul aerian se desfășoară în condiții de iarnă, conform programului de zbor
- 08:15 - CNAIR: Nu mai sunt sectoare de drum închise sau restricționate din cauza condițiilor meteorologice
- 08:02 - Trafic de coșmar spre Vama Giurgiu. Coloana de vehicule de pe DN5 măsoară 14 kilometri
- 07:55 - Sistemul RO-Alert devine „mai prietenos”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Calarasi și pe Google News









_4f88515c25_a3b9209761.webp)

