DOSAR PENAL LA CFR CĂLĂTORI PENTRU NEPLATA LA TERMEN A TAXELOR CĂTRE STAT

DOSAR PENAL LA CFR CĂLĂTORI PENTRU NEPLATA LA TERMEN A TAXELOR CĂTRE STAT
Polițiștii și procurorii au deschis un dosar penal pentru evaziune fiscală, vizând neplata la termen a taxelor datorate statului de către un operator feroviar.
Polițiștii și procurorii au deschis un dosar penal pentru evaziune fiscală, vizând neplata la termen a taxelor datorate statului de către un operator feroviar. Ancheta a fost demarată pe 12 mai 2025, când Direcția de Poliție Transporturi din cadrul IGPR s-a sesizat din oficiu pentru încălcarea Legii nr. 241/2005.
Urmărirea penală este începută in rem, adică față de faptă, dosarul fiind coordonat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București. Potrivit publicației Club Feroviar, operatorul vizat este compania de stat CFR Călători. Polițiștii au cerut deja documente contabile pentru mai mulți ani.
CFR Călători a transmis, printr-un comunicat oficial, că nu are datorii restante la bugetul de stat și că acest lucru poate fi verificat direct pe site-ul ANAF. Reprezentanții companiei spun că Poliția a solicitat documentele pe 10 iulie și că acestea vor fi transmise până la 17 iulie.
Compania precizează că are acorduri de eșalonare a plăților încheiate cu ANAF, în conformitate cu legislația fiscală. Oficialii CFR susțin că respectă prevederile Codului Fiscal în vigoare și că vor colabora cu autoritățile pentru clarificarea situației.
Sursa: Newsinn
Citește și:
- 21:51 - Protest în Rahova: oamenii rămași fără case, după explozie sunt revoltați | VIDEO
- 19:06 - Nicușor Dan, prima reacție după videoconferința privind Strâmtoarea Ormuz: ”Discuțiile s-au concentrat pe încetarea focului în regiune”
- 18:30 - Prețul petrolului scade cu 10% după anunțul crucial al Iranului privind Strâmtoarea Ormuz
- 16:16 - Biletele la tratament balnear în 2026 au fost aprobate oficial. Cine poate merge gratuit și ce prevede noul program
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Calarasi și pe Google News











