EMIL BOC VREA SĂ INTERZICĂ FUMATUL ÎN STAȚII, PARCURI ȘI BAZE SPORTIVE ÎN CLUJ-NAPOCA

EMIL BOC VREA SĂ INTERZICĂ FUMATUL ÎN STAȚII, PARCURI ȘI BAZE SPORTIVE ÎN CLUJ-NAPOCA
Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, anunță măsuri ferme împotriva fumatului în spațiile publice din oraș.
Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, anunță măsuri ferme împotriva fumatului în spațiile publice din oraș. Un proiect de hotărâre pus luni în dezbatere publică prevede interzicerea fumatului în stațiile mijloacelor de transport în comun, în parcurile publice și în bazele sportive din Cluj-Napoca.
Edilul a prezentat proiectul în cadrul unei conferințe de presă, explicând că documentul urmează să fie supus aprobării Consiliului Local după încheierea perioadei de dezbatere publică.
„Astăzi am pus în dezbatere publică proiectul de hotărâre a Consiliului Local care vizează interzicerea fumatului în stațiile de transport în comun, în parcurile publice din municipiul Cluj-Napoca și în bazele sportive aflate în proprietatea municipiului nostru”, a precizat Emil Boc.
Totuși, autoritățile locale iau în calcul și nevoile fumătorilor. În parcuri și baze sportive vor fi amenajate zone special destinate acestora. Aceste spații vor fi clar delimitate și marcate corespunzător, astfel încât fumatul să nu mai fie permis oriunde, așa cum se întâmplă în prezent.
Conform proiectului, după votul în Consiliul Local, municipalitatea va avea la dispoziție 90 de zile pentru a implementa noile măsuri. În acest interval, vor fi amenajate și semnalizate zonele în care fumatul va fi permis.
Cei care nu vor respecta noile reguli riscă amenzi cuprinse între 100 și 500 de lei. Sancțiunile vor fi aplicate de reprezentanții Poliției Locale, care vor avea atribuții în monitorizarea și aplicarea noilor prevederi.
Sursa: Newsinn
Citește și:
- 07:21 - România rămâne sub asediul iernii. Ce drumuri sunt blocate și ce porturi rămân închise
- 07:17 - După ce viscolul a făcut prăpăd în țară, meteorologii spun că ne așteptăm la o perioadă de ploi
- 18:58 - Mitul „administratorului model” Ilie Bolojan, spulberat de Curtea de Conturi
- 16:54 - Reacția lui Raed Arafat după ce un medic a fost agresat într-un spital din Maramureș
Urmărește știrile Realitatea de Calarasi și pe Google News


_4f88515c25_a3b9209761.webp)








