În județul Călărași nu există persoane suspecte pentru care probele sunt în lucru

În județul Călărași nu există persoane suspecte pentru care probele sunt în lucru
A fost necesară izolarea în locații stabilite de autorități a unor persoane pe teritoriul județului Călărași
Vă informăm că la data prezentă, la nivelul județului Călărași nu există nici un caz confirmat COVID 19, nu există persoane suspecte pentru care probele sunt în lucru.
În cadrul măsurilor de limitare a extinderii infecției cu noul coronavirus izolarea la domiciliu și carantinarea (izolarea în locații stabilite de autorități ) , este luată față de persoane clinic sănătoase, dar întoarse în țară din zone cu transmitere comunitară a infecției, decizia de izolare la domiciliu sau carantinare pentru o perioadă de 14 zile fiind luată conform procedurilor aprobate prin hotărâri ale CNSU.
Pe 11.03.2020 pentru prima dată de la inceperea aplicării la nivel național a măsurilor de gestionare a infecției cu noul coronavirus, a fost necesară izolarea în locații stabilite de autorități a unor persoane pe teritoriul județului Călărași. Persoanele izolate vor fi monitorizate privind starea clinică, vor fi investigate cu laboratorul conform metodologiei, vor fi supravegheate de organele abilitate, astfel încât să nu existe riscul nerespectării măsurilor impuse.
Solicităm tuturor, inclusiv massmedia, să sprijine eforturile autorităților în gestionarea situației prin informarea corectă a populației privind măsurile de prevenire a infecției cu noul coronavirus, prin verificarea informațiilor „pe surse” și evitarea publicării de informații eronate în scopul creșterii ratingului.
Citește și:
- 16:22 - Interviu EXCLUSIV Ana Maria Păcuraru - Sara Qudah (CPJ): România intră în tiparul global al cenzurii administrative
- 15:56 - Alexandra Păcuraru, după hotărârea CNA de a menține decizia de retragere a licenței televiziunii Realitatea PLUS: „Au fost pregătiți să respingă orice argument! Au câștigat doar prima luptă”- VIDEO
- 15:43 - Papa Leon salută armistițiul din Iran: „Un semn de speranță”
- 15:40 - CNA a respins solicitarea de rediscutare privind retragerea licenței Realitatea PLUS - LIVE TEXT
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Calarasi și pe Google News










