Inconștiență maximă pe Transfăgărășan! Un grup de turiști și-a adus copiii pentru o ședință foto improvizată cu ursul

Inconștiență maximă pe Transfăgărășan! Un grup de turiști și-a adus copiii pentru o ședință foto improvizată cu ursul
Val de inconștiență în rândul unor turiști aflați cu familia la munte
Val de inconștiență în rândul unor turiști aflați cu familia la munte. Oamenii s-au avântat să facă poze unui urs și chiar și-au adus și copiii în aproprierea animalului sălbatic, fără să le pese de posibilele consecințe extrem de grave.
Mai mulți turiști s-au expus în mod voit pericolului, în weekend, pe Transfăgărășan, după ce au încercat să se apropie mult prea mult de un urs, pentru a-l fotografia şi pentru a-l hrăni. Aceștia și-au adus chiar și copiii aproape de animal pentru a face fotografii, după cum se poate vedea în imaginile publicate de BizBrașov.
La un moment dat, animalul a început să alerge înspre ei, iar oamenii au luat-o la fugă. Din fericire, ursul nu a fost interesat de posibila "pradă" și și-a văzut mai departe de drum.
Autoritățile au transmis, în repetate rânduri, turiştilor care întâlnesc în drumul lor un urs să nu hrănească şi să nu se apropie de el, pentru a nu înfuria animalul, care ar putea oricând să atace.
Citește și:
- 16:19 - Kremlinul respinge zvonurile despre o nouă mobilizare: „Nu este pe agenda noastră”
- 15:40 - Măsuri dure la Varșovia: benzină cu preț limitat și taxe reduse pentru a opri scumpirile
- 14:56 - Zelenski ironizează Rheinmetall: Dacă dronele le fac gospodinele, atunci pot conduce și compania
- 14:19 - Horațiu Potra, plimbat pe la parchete cu câteva zile înainte de procesul lui Călin Georgescu - VIDEO
Urmărește știrile Realitatea de Calarasi și pe Google News











