Loc de joacă pentru copii în mijlocul drumului județean

Loc de joacă pentru copii în mijlocul drumului județean
Se întâmplă în comuna brăileană Mărașu
DJ212A blocat la ordinul primarului pentru a fi transformat în loc de joacă pentru copii. În această dimineață, pe DJ212A, în fața Primăriei Mărașu și a școlii din localitate, au fost montate bariere care interziceau accesul autovehiculelor în zonă.
Părinții copiilor și profesorii de la școală s-au plâns de această idee care a venit din partea primarului PSD, Antonel Colceag, fost adjunct al șefului Inspectoratului de Poliție al Județului Brăila, și apoi comandant al Poliției Municipiului Brăila, iar după ieșirea din Poliție a fost numit adjunct al Poliției Comunitare Brăila.Singura mașină care a avut acces în zonă a fost chiar cea a primarului. Potrivit surselor noastre, pentru această ”ințiativă” ar fi avut nevoie de o aprobare atât de la Consiliul Județean Brăila, care este administratorul drumului, cât și de la Poliția Rutieră.
”Având în vedere imaginile apărute în spațiul public, polițiștii din cadrul Biroului Rutier s-au sesizat din oficiu, în cauză întocmindu-se dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de împiedicare sau îngreunare a circulației pe drumurile publice. Cercetările continuă în vederea stabilirii cu exactitatea a situației de fapt” au precizat polițiștii de la IPJ Brăila.
Sursa: Realitatea de Braila
Citește și:
- 12:35 - Audiență record pentru Realitatea PLUS după decizia CNA: Rămânem alături de voi
- 11:45 - Realitatea PLUS a depus la Curtea de Apel acțiunea împotriva deciziei CNA. Avocat: Retragerea licenței era o chestie prestabilită înainte de ședință -VIDEO
- 11:40 - Armistițiul temporar calmează piețele. Petrolul se ieftinește puternic: este cea mai mare scădere din ultimii 6 ani
- 11:25 - Alexandra Păcuraru, despre decizia CNA de a închide Realitatea PLUS: „Nu mai există democrație când închid gura opoziției. Vom lupta cu fruntea sus!”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Calarasi și pe Google News










