Numărul intervenţiilor Salvamont, în creştere constantă: 85 de persoane salvate/ O persoană a murit

Numărul intervenţiilor Salvamont, în creştere constantă: 85 de persoane salvate/ O persoană a murit
Salvamont România anunţă că s-au primit 83 de apeluri în ultimele 24 de ore
Salvamont România anunţă că s-au primit 83 de apeluri în ultimele 24 de ore, fiind salvate 85 de persoane. 32 au fost transportate la spitale, iau o persoană a decedat.
”Zi de foc pentru salvamontiştii din întreaga ţară solicitaţi sa intervină la un număr extrem de mare de accidente montane. În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Naţional Salvamont s-au primit 83 de apeluri prin care se solicita intervenţia de urgenţă a salvamontiştilor. În cazul acestor intervenţii au fost salvate 85 de persoane. Dintre acestea, 32 au fost transportate cu Ambulanţele SAJ, SMURD sau SALVAMONT la spital, iar restul au primit acordul să fie transportate cu maşinile aparţinătorilor”, a transmis, sâmbătă, Salvamont România.
Salvamontiştii anunţă că, din păcate, pentru o persoană toate eforturile depuse au fost în zadar, persoana fiind declarată decedată. Trupul a fost transportat şi predat Serviciului IML.
De asemenea, s-au primit şi 55 de apeluri prin care se solicitau sfaturi şi informaţii despre diferite trasee turistice din zona montană.
Cu o zi în urmă, Salvamont anunţa un ”debut de foc” al anului 2026, cu 41 de intervenţii în prima zi a anului. În ultima zi din 2025, salvamontiştii au salvat 39 de persoane.
Citește și:
- 19:02 - Tragedie în Craiova: o fetiță de 4 ani a murit după ce i s-a făcut rău într-o mașină, în parcarea unui mall
- 18:25 - Urmărire ca-n filme în Gorj: copil de 14 ani la volan, încurajat de tată să fugă de poliție
- 17:44 - Victorie pentru Realitatea PLUS: Curtea de Apel București a decis să suspende decizia CNA prin care se ridică licența postului. Televiziunea Poporului NU se închide
- 17:23 - Scandal diplomatic: Germania îl face ipocrit pe JD Vance după acuzațiile privind alegerile din Ungaria
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Calarasi și pe Google News











