Pragul de închidere a școlilor la 6/1000 rată de infectare, DESFIINȚAT

Pragul de închidere a școlilor la 6/1000 rată de infectare, DESFIINȚAT
Acest proces se va finaliza până vineri, 1 octombrie, în vederea stabilirii modului de funcționare al școlilor începând cu ziua de luni, 4 octombrie 2021
Pragul de închidere a școlilor odată cu depășirea ratei de incidență de 6 la mie a fost desființat de Grupul de suport tehnico-științific privind gestionarea bolilor înalt contagioase pe teritoriul României. Mai exact, specialiștii au decis decuplarea scenariilor de funcționare a școlilor de rata de infectare din localitate și adoptarea deciziilor de suspendare a prezenței fizice în funcție de cazurile confirmate la nivel de clasă/școală. În plus, s-a stabilit intensificarea măsurilor de control din partea autorităților competente, în vederea respectării stricte a regulilor de protecție sanitară în școli.
Potrivit Ministrului Educației, Sorin Cîmpeanu, grupul a decis, de asemenea, adoptarea de măsuri suplimentare având ca obiectiv amplificarea testării în școli, prin formularea unei solicitări către Agenția Națională a Medicamentului cu privire la aprobarea utilizării testelor non-invazive pe bază de salivă, cu rol de screening.
„După această primă etapă, urmează adoptarea unei Hotărâri CNSU, apoi validarea prin Hotărâre de Guvern și abilitarea miniștrilor Educației și Sănătății să opereze modificări în ordinul comun, în concordanță cu hotărârile adoptate. Tot acest proces se va finaliza până vineri, 1 octombrie, în vederea stabilirii formulei de funcționare a școlilor, începând cu ziua de luni, 4 octombrie 2021”, a afirmat Cîmpeanu, potrivit edupedu.ro, citat de realitatea.net
Declarația ministrului Educației, Sorin Cîmpeanu:
„Referitor la scenariile de funcționare a școlilor, astăzi, 29.09.2021, Grupul de suport tehnico-științific privind gestionarea bolilor înalt contagioase pe teritoriul României a adoptat în unanimitate (exclusiv membri cu drept de vot, având competențe medicale/epidemiologice):
- Decuplarea scenariilor de funcționare a școlilor de rata de infectare din localitate și adoptarea deciziilor de suspendare a prezenței fizice în funcție de cazurile confirmate la nivel de clasă/școala, în paralel cu intensificarea măsurilor de control din partea autorităților competente, în vederea respectării stricte a regulilor de protecție sanitară în școli.
- Adoptarea de măsuri suplimentare având ca obiectiv amplificarea testării în școli, prin formularea unei solicitări către Agenția Nationala a Medicamentului cu privire la aprobarea utilizării testelor non-invazive pe baza de salivă, cu rol de screening. După această primă etapă, urmează adoptarea unei Hotărâri CNSU, apoi validarea prin Hotărâre de Guvern și abilitarea miniștrilor Educației și Sănătății în vederea modificării ordinului comun în concordanță cu hotărârile adoptate.
Tot acest proces se va finaliza până vineri, 1 octombrie, în vederea stabilirii modului de funcționare al școlilor începând cu ziua de luni, 4 octombrie 2021”.
Citește și:
- 08:21 - CNAB: Traficul aerian se desfășoară în condiții de iarnă, conform programului de zbor
- 08:15 - CNAIR: Nu mai sunt sectoare de drum închise sau restricționate din cauza condițiilor meteorologice
- 08:02 - Trafic de coșmar spre Vama Giurgiu. Coloana de vehicule de pe DN5 măsoară 14 kilometri
- 07:55 - Sistemul RO-Alert devine „mai prietenos”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Calarasi și pe Google News









_4f88515c25_a3b9209761.webp)

