Primăria Călărași a demarat procedura de primire a cererilor pentru ajutorul de încălzire

ajutorul-pentru-incalzirea-locuintei-sau-ajutorul-de-caldura
De pe data de 15 octombrie, Direcția de Asistență Socială, din subordinea Primăriei Municipiului Călărași, primește cereri pentru obținerea ajutorului de încălzire pentru sezonul rece 2018-2019.
Conform legislației, persoanele cu venituri mici, care doresc să primească ajutorul de încălzire, trebuie să depună la Direcția de Asistență Socială Călărași o serie de documente.Ajutorul se acordă pentru perioada cuprinsă între lunile noiembrie și martie din anul următor, iar cererea pentru obținerea lui se depune până la mijlocul lunii octombrie.Ajutorul pentru incălzirea locuinței se acordă persoanelor singure și familiilor care nu-și permit să plătească căldura în timpul sezonului rece, iar acordarea acestui ajutor e prevăzută în Ordonanța de Urgentă a Guvernului nr. 70/2011 privind măsurile de protecție socială în perioadă sezonului rece.Ajutorul lunar pentru energie termică se va acorda doar în stiuatia în care venitul net mediu lunar pe membru de familie este de până la 1,572 ISR în cazul familiilor și 2,164 ISR în cazul persoanei singure.Având în vedere că, în momentul de față, valoarea ISR este de 500 lei, venitul net trebuie să fie de maxim 786 lei în cazul familiilor și de maxim 1082 lei în cazul persoanei singure.Documentele nesesare pentru ajutorul de încălzire, care diferă în funcție de tipul de combustibil folosit, pot fi găsite aici.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 16:53 - Ultramaratonistul Adrian Șovea, lovit de o mașină în timpul cursei caritabile de 2.800 km
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Calarasi și pe Google News














