PSD nu vrea șefia Guvernului și propune premier de la PNL. Două nume pe masă

Sorin Grindeanu
PSD nu își asumă, cel puțin în acest moment, conducerea viitorului guvern, deși a avut un rol decisiv în adoptarea moțiunii de cenzură. Potrivit unor surse politice, social-democrații ar prefera ca funcția de premier să revină PNL.
În același timp, liderii PSD consideră că decizia liberalilor de a intra în opoziție a fost una „luată la emoție” și mizează pe o eventuală schimbare de poziție în zilele următoare.
Chiar și după căderea guvernului condus de Ilie Bolojan, social-democrații nu exclud reluarea colaborării cu liberalii.
Sursele citate susțin că PSD are deja în vedere două variante de premier din rândul PNL. Primul nume vehiculat este Alexandru Nazare, actual ministru interimar al Finanțelor, apreciat pentru colaborarea bună cu social-democrații. A doua opțiune este Cătălin Predoiu.
În scenariul în care negocierile politice nu duc la o majoritate stabilă, PSD ia în calcul și varianta unui premier tehnocrat, considerată însă o soluție de compromis.
În paralel, consultările informale anunțate de Nicușor Dan sunt așteptate să clarifice direcția viitoarei guvernări. Potrivit acelorași surse, delegația PSD ar urma să aibă un mandat larg de negociere.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 20:53 - Putin, sub presiune după atacul uriaș asupra Moscovei. Dronele ucrainene au lovit ținte strategice
- 20:02 - Trump avertizează Iranul după discuția cu Netanyahu: „Să se miște repede”
- 19:26 - e-Factura nu va mai fi obligatorie pentru persoanele fizice cu activități economice pe CNP
Urmărește știrile Realitatea de Calarasi și pe Google News














