Zilele libere legale în 2021

Zilele libere legale în 2021
Șapte dintre acestea vor fi în timpul săptămânii
15 zile libere legale pentru români, în 2021, conform Codului Muncii.
Șapte dintre acestea vor fi în timpul săptămânii. În 2020 11 zile libere au fost în timpul săptămânii.
Zile libere 2021
1 şi 2 ianuarie (prima şi a doua zi de Anul Nou) – vineri şi sâmbătă;
24 ianuarie (Ziua Unirii Principatelor Române) – duminică;
30 aprilie (Vinerea Mare);
1 mai (Ziua Muncii) – sâmbătă;
2 – 3 mai (prima şi a doua zi de Paşti) – duminică şi luni;
1 iunie (Ziua Copilului) – marţi;
20 şi 21 iunie (prima şi a doua zi de Rusalii) – duminică şi luni;
15 august (Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului) – duminică;
30 noiembrie (Sărbătoarea Sfântului Andrei) – marţi;
1 decembrie (Ziua Naţională a României) – miercuri;
25 şi 26 decembrie (prima şi a doua zi de Crăciun) – sâmbătă şi duminică.
Conform legislaţiei în domeniul muncii, persoanele care aparţin altor culte religioase legale decât cele creştine beneficiază de două zile pentru fiecare dintre cele trei sărbători religioase anuale.
Până la data de 15 ianuarie a fiecărui an, se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, pentru personalul din sistemul bugetar, zilele lucrătoare pentru care se acordă zile libere, zile care precedă şi/ sau care succedă zilelor de sărbătoare legală în care nu se lucrează, precum şi zilele în care se recuperează orele de muncă neefectuate- Codul Muncii.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 16:53 - Ultramaratonistul Adrian Șovea, lovit de o mașină în timpul cursei caritabile de 2.800 km
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Calarasi și pe Google News














