Discuții pentru o nouă strategie de securitate europeană

Discuții pentru o nouă strategie de securitate europeană
Uniunea Europeană își propune o apropiere economică și politică de Orientul Mijlociu
Uniunea Europeană își propune o apropiere economică și politică de Orientul Mijlociu în cadrul noi strategii de securitate europeană, pentru care au început deja discuțiile în blocul comunitar, anunță președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.
Această apropiere este și în sarcina Ciprului, care a preluat președinția Consiliului Uniunii. Ciprul a insistat de-a lungul timpului pentru o astfel de abordare a Orientului Mijlociu, iar acum Uniunea vrea să utilizeze relațiile Nicosiei pentru a-și apropia această zonă.
Ținta nu este doar economică, ci și din punct de vedere al securității strategice a Europei, iar asta vine pe fondul unui context global tulburat nu doar de Rusia și China, ci și, mai nou, de Statele Unite.
Cazul Groenlanda este ultimul.
"Începem să lucrăm la o nouă strategie europeană de securitate, iar acum colectăm toate datele pentru a înțelege mai bine schimbările geostrategice și nevoile existente, iar asta pentru a oferi un răspuns adecvat. În privința Groenlandei, aceasta se poate baza pe noi din punct de vedere politic, economic și financiar. Zona arctică și securitatea arctică în sine sunt extrem de importante și pentru Uniunea Europeană. Dublăm investițiile și sprijinul pentru Groenlanda. Am înființat o misiune acolo pentru a avea o cooperare strânsă cu guvernul și cu oamenii din Groenlanda", a declarat Ursula von der Leyen.
Ciprul este un susținător ferm al cauzei Ucrainei, al respectării dreptului internațional și asta pentru că trăiește pe propria piele consecința încălcării acestor înțelegeri.
Jumătatea de nord a insulei a fost ocupată în urmă cu 50 de ani de Turcia, de unde și susținerea de către Cipru a cauzei Groenlandei și Danemarcei în fața pretențiilor Statelor Unite.
Citește și:
- 08:08 - Trump s-a răzgândit. Nu mai crește tarifele pentru importuri în SUA la 10% ci majorează cota la 15%
- 07:58 - Marius Budăi anunță scenariul în care PSD va ieși de la guvernare
- 07:44 - Țara europeană care mizează pe forța atomică pentru a opri ambițiile Moscovei
- 07:32 - Atac cu drone și rachete asupra unei uzine strategice din Rusia
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Calarasi și pe Google News



_e32ebcad9a.webp)







