Klaus Iohannis s-a întâlnit astăzi cu liberalii și susținătorii săi din Călărași

klaus iohannis_sosire calarasi
Puțin peste 1.000 de persoane l-au așteptat astăzi, în fața Primăriei Călărași, pe președintele Klaus Iohannis, care a dorit să se întâlnească cu liberalii din județ înaintea începerii campaniei electorale pentru alegerile prezidențiale din noiembrie.
După o oprire în comuna Gălbinași, acolo unde a vizitat Școala Gimnazială nr. 1, una din unităţile de învăţământ în care experţii educaţionali de la Fundaţia „Roma Education” au început să lucreze în urmă cu 10 ani, acesta a ajuns în municipiul Călărași.

Întâmpinat cu aplauze de cei peste 1.000 de oameni, majoritatea veniți de prin comunele județului, Iohannis s-a îndreptat către Sala de ședințe a Consiliului Local Călărași unde îl așteptau membrii Biroului Politic Județean al PNL Călărași, nu înainte de a face câteva selfi-uri cu simpatizanții.După o scurtă declarație făcută în fața presei, acesta a rămas alături de primarii și liderii liberali locali cărora le-a transmis un mesaj mobilizator în vederea alegerilor din noiembrie pentru președinția României.

Acesta le-a transmis și un avertisment celor prezenți, spunându-le că după alegeri vor avea loc discuții serioase în partid pentru că în ultima vreme „au cam fost de capul lor”.După scurta ședință cu liberalii, președintele Iohannis s-a întâlnit cu elevii și profesorii Colegiului Național „Barbu Știrbei”, câștigători la olimpiade și concursuri naționale de robotică și fizică, care i-au făcut o scurtă demonstrație cu un robot care a dansat în fața președintelui.

Președintele i-a felicitat pe elevi și le-a urat succes în proiectele următoare după care a plecat către București.
Citește și:
- 15:13 - Ion Cristoiu șterge pe jos cu Gigi Becali: ”E un oier care a ajuns miliardar prin șmecherii” -VIDEO
- 15:11 - Ilie Bolojan, anunț despre centrala de la Iernut: „La sfârșitul anului noul grup va injecta energie în sistemul național”
- 13:54 - Luis Lazarus: ”România nu are industrie și strategie. Se împrumută. Poporul e consultat doar din patru în patru ani”-VIDEO
- 09:28 - Ana Maria Păcuraru, interviu în exclusivitate din inima Chinei. Oficial chinez: ”Beijingul nu-și dorește război”-VIDEO
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Calarasi și pe Google News














