Senator Filipescu: „PNL Călărași va fi în primele zece organizații la europarlamentare”

senator raducu filipescu_europarlamentare
Senatorul liberal Răducu Filipescu, vicepreședinte al PNL, este optimist în ceea ce privește șansele partidului din care face parte la alegerile europarlamentare.
Cu toate acestea, Filipescu recunoaște că, în regiunea Sud-Muntenia, PNL ar putea înregistra un scor electoral mai mic decât cel la alegerile europarlamentare trecute.„Probabil că nu vom reuși să egalăm rezultatele de la alegerile europarlamentare trecute, dar ne bazăm și pe faptul că PSD nu este tocmai în cea mai bună formă. Giurgiu nu mai este un județ liberal, așa cum este Călărașiul, de aceea mă gândesc că s-ar putea să nu mai avem printre cele mai bune rezultate din țară, cum s-a întâmplat data trecută.”În ceea ce privește șansele că organizația PNL de la Călărași să aibă un rezultat bun la europarlamentare, senatorul Răducu Filipescu apreciază că liberalii de aici se vor bucura de un rezultat bun.„Călărașiul va fi peste medie. Încerc să cred că vom fi în primele zece, pentru că în momentul de față sunt organizații care sunt mai puternice decât Călărașiul, cum ar fi Sibiu, Alba... Dacă scoate 35%, nu e regres, în comparație cu alegerile trecute.Dacă va fi sub 35%, putem spune că e un regres, dar trebuie să analizăm și condițiile în care se întâmplă acest fenomen. Avem 36 de primari. Dacă nici așa nu suntem în stare... înseamnă că trebuie să găsim alte soluții.”Filipescu a mai spus că liberalii de la Călărași au experiență în organizarea de campanii electorale și nu-și face probleme în ceea ce privește desfășurarea pregătirilor pentru alegerile europarlamentare.„Dan Motreanu va avea patru întâlniri în zonă, ne vom întâlni cu primarii noștri și șefii de organizații. Ne facem treaba, o vom lua din casă în casă, ne vom transmite mesajul, nu este nimic nou. O să vină și Rareș Bogdan în Călărași, chiar dacă el are alocate mai mult județele din vest.”
Citește și:
- 08:08 - Trump s-a răzgândit. Nu mai crește tarifele pentru importuri în SUA la 10% ci majorează cota la 15%
- 07:58 - Marius Budăi anunță scenariul în care PSD va ieși de la guvernare
- 07:44 - Țara europeană care mizează pe forța atomică pentru a opri ambițiile Moscovei
- 07:32 - Atac cu drone și rachete asupra unei uzine strategice din Rusia
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Calarasi și pe Google News



_e32ebcad9a.webp)







