Tot mai multe tinere aleg o carieră la bordul navelor maritime, domeniu în care lucrau până nu demult, doar bărbații.

Viața pe mare a devenit atrăgătoare și pentru femei.

Aventuri, călătorii și salarii care pornesc de la 3000 de euro. Sunt motivele principale pentru care mii de fete vor să lucreze la bordul navelor. Este și cazul Cristianei, care la nici 24 de ani, a călătorit prin Europa, Africa și Asia. Tânăra este ofițer grad 3.

„A fost o decizie pentru moment, nu am vrut să fac asta până în a XII-a când au fost ”Porțile Deschise”. În acel moment, am zis ca nu vreau un job obișnuit, asta vreau să fac. La prima mea navă am fost singura femeie și acum sunt, e dificil și ușor, depinde mult de echipajul pe care îl prinzi, dar mereu vor fi și pro, si contra”, a precizat Cristiana, navigator.

 Salariul motivant dar și perspectiva unei vieți pline de aventuri sunt principalele motive pentru care din ce în ce mai multe femei visează la o carieră de navigator. 

În prezent, la Universitatea Maritimă sunt înscrise 278 de studente. Un număr mare, dacă este să comparăm cu anul 2000, când liste figurau doar 14 studente înscrise.

„Mi se pare un mediu destul de dinamic și îmi plac provocările. Din ce am observat, femeile sunt primele care pleacă la bordul navei, sunt mai curajoase”, a spus o studentă.

„Este predominant bărbătească, dar este un mediu deschis și femeilor. Numărul fetelor a crescut, este o oportunitate de a călători și a învăța” Conf. dr.ing. Nicoleta Acomi, prodecanul Universitătii Maritime din Constanța.

În prezent, în România există peste 2500 de femei cu carnet de marinar. 

Articolul precedentAndrei Baciu: Câteva mii de cabinete de medicină de familie vor putea fi dotate prin PNRR
Articolul următorPolițiștii călărășeni au luat cu asalt școlile