Accident rutier pe DN 21, pe raza localităţii Radu Negru, autoturism răsturnat în afara carosabilului, trei persoane în autovehicul, un adult şi doi copii, fără mărci traumatice.

Pompierii militari din cadrul Detaşamentului Călăraşi au intervenit rapid la locul accidentului cu o autospecială de descarcerare şi o autospecială de prim ajutor SMURD

În data de 10.03.2020, ora 15.55, un echipaj de descarcerare şi un echipaj de prim ajutor SMURD din cadrul Detaşamentului de pompieri Călăraşi au fost solicitate prin intermediul 112 – număr unic pentru apeluri de urgenţă, să intervină pe DN 21, pe raza oraşului Radu Negru, pentru acordarea primului ajutor în cazul a trei persoane, care se aflau intr-un autoturism răsturnat în afara părţii carosabile.

În urma accidentului rutier nu s-au întregistrat victime, cele trei persoane aflate în autovehicul au fost monitorizate de paramedicii SMURD şi s-a observat că aceştia nu prezintă mărci traumatice.

Conducătorul vehiculului, un bărbat în vârstă de 61 de ani, prezenta hipertensiune arterială şi atac de panică. Din fericire, în urma accidentului rutier nu s-au întregistrat victime, cele trei persoane aflate în autovehicul au fost evaluate medical la fața locului, fără a necesita îngrijiri suplimentare.

Articolul precedentPeste 76% din vehiculele verificate de RAR anul trecut, în județul Călărași, prezentau neconformități
Articolul următorEXPLOZIE de cazuri confirmate cu COVID-19. Ministerul de Interne: Ne pregătim de SCENARIUL 3! Ce presupune