Meteorologii au actualizat, miercuri, avertizările de caniculă, dar au emis și noi atenționări cod galben și portocaliu pentru ploi și vijelii în 26 de județe.

COD GALBEN
În intervalul 28-31 iulie ,valul de căldură va persista în cea mai mare parte a țării, disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. În regiunile vestice, sudice și local în restul teritoriului va fi caniculă. Temperaturile maxime se vor situa, în general, între 34 și 39 de grade, iar noaptea, local, temperaturile nu vor coborî sub 20 de grade.

Imagine

 

 COD PORTOCALIU

      Pe parcursul zilelor de joi, vineri și sâmbătă (29, 30 și 31 iulie) în județele Mehedinți, Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Ilfov, Municipiul București și în sudul județului Caraș – Severin disconfortul termic va fi deosebit de accentuat, iar indicele temperatură umezeală (ITU) se va situa peste pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime se vor situa frecvent între 38 şi 40 de grade.

În zilele de 1 și 2 august valul de căldură va persista în regiunile sudice și sud-estice, unde disconfortul termic se va menține deosebit de accentuat.