Este alertă printre apicultorii români, după ce în unele județe populația stupilor a fost serios afectată de un parazit recunoscut drept „vampirul albinelor”. Acesta se hrănește cu sângele insectelor, în special în stadiul de larvă și poate provoca pierderi uriașe. Specialiștii avertizează asupra faptul că această criză se poate accentua, iar efectele ar putea fi dramatice, în condițiile în care România este între primii 3 producători de miere din Europa, alături de Ungaria și Spania.

 

Conform apicultorilor din județul Hunedoara, populația de albine a scăzut cu 20%, din cauza unui parazit care se hrănește cu sângele acestora, determinându-le să părăsească stupul. Efectivele afectate au fost, în special, cele asupra cărora nu s-au efectuat tratamente corespunzătoare sau acestea s-au aplicat tardiv, potrivit agrointeligenta.ro, care citează Radio Timișoara.

Parazitul Varroa jacobsoni este cel mai des întâlnit parazit al stupului, iar problema ar putea deveni gravă la nivel național.

„Anul trecut a fost o infestare foarte mare cu Varroa. Apicultorii (…) au minimalizat problema și au început tratamentele târziu. Foarte multe familii la ora asta au dispărut”, a declarat vicepreședintele Asociației Crescătorilor de Albine Hunedoara, Tiberiu Korb.

România este fruntașă în Europa în ceea ce privește producția de miere. Țara noastră se situează pe locul doi în topul țărilor membre ale Uniunii Europene ca număr de stupi, arată datele publicate de Eurostat.

În Australia, „vampirul stupului” a făcut ravagii în 2022, milioane de albine fiind eutanasiate pentru a preveni răspândirea lui.

Articolul precedentVremea 22 martie – Temperaturi în scădere, vreme ploioasă în majoritatea regiunilor
Articolul următorMinisterul Apărării cere bani de la Parlament pentru înzestrarea armatei