La data de 1 octombrie 2019, polițiștii de investigare a criminalității economice, sub coordonarea direcției de profil din cadrul I.G.P.R. și conducerea procurorilor de caz, efectuează 69 de percheziții domiciliare, pe raza municipiului Bucureşti și a județelor Călărași, Ilfov, Ialomița, Prahova, la locuințele unor persoane bănuite de comercializarea ilegală de tutun, precum și la depozite şi la oficii poştale utilizate pentru livrarea tutunului prelucrat.

În fapt, o grupare infracțională formată din cetățeni bulgari și români s-ar fi specializat în introducerea, în mod frecvent, în România, a unor cantități semnificative de tutun și frunze de tutun, în baza unor documente de însoțire a mărfii, conform cărora se simulează documentar livrarea intracomunitară către societăți comerciale din Polonia.

În realitate, tutunul nu ar fi părăsit România, acesta fiind descărcat la diferite locații de pe teritoriul țării, de unde ar fi transportat spre locul de prelucrare.

Tutunul frunze astfel pătruns în România, transportat şi prelucrat, în locații clandestine, ar fi fost comercializat ulterior, folosindu-se, de regulă, un serviciu de curierat.

Tutunul mărunțit ar fi fost promovat la vânzare în mediul online, pe site-urile specializate în comerțul electronic, unde vânzătorul s-ar fi prezentat cu date de identificare, folosind numere de telefon ale unor cartele PrePay, pentru a face dificilă identificarea sa.

Activitățile se desfășoară în 4 dosare penale instrumentate de polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Călărași, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Oltenița.

La acțiune au participat polițiști de la I.G.P.R.–Direcția de Investigare a Criminalității Economice, Direcția Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, Serviciului pentru Intervenții și Acțiuni Speciale, inspectoratele de poliție județene Călărași, Prahova, Ialomița, Ilfov, Giurgiu, Direcția Generală de Poliție a Municipiului București și Secția Regională de Poliție Transporturi București.

De asemenea, s-a acționat împreună cu polițiști de frontieră din cadrul I.G.P.F. – Direcția de Combatere a Migrației Ilegale și a Infracționalității Transfrontaliere, funcționari vamali din cadrul Direcției Generale a Vămilor, inclusiv cu 2 echipaje mobile canine, inspectori de muncă din cadrul I.T.M. București și I.T.M. Ialomița.

Pentru monitorizarea căilor de acces rutier ale localității Fundeni, la acțiune au participat trei echipaje din cadrul Serviciului Rutier Călărași.

În cadrul Strategiei Naționale de Ordine și Siguranță Publică 2015 – 2020, combaterea comerțului ilegal cu produse accizabile a devenit prioritate la nivel național din cauza pericolului pe care îl constituie pentru bugetul de stat.

Astfel, protejarea bugetului de stat prin combaterea comerțului ilicit cu produse accizabile reprezintă o prioritate a structurilor specializate din cadrul Poliției Române.

Articolul precedentLa sfârșitul lunii iulie a.c., în evidențele AJOFM Călărași se aflau 3.338 de șomeri
Articolul următorMijlocașul Dunării, Serge Ekollo, convocat la naţionala Camerunului!