Administrația Națională de Meteorologie a publicat estimările valorilor termice și a precipitațiilor pentru următoarele patru săptămâni, în intervalul 2 ianuarie 2023 – 30 ianuarie 2023. 

În ce privește cantitățile de precipitații, aceastea vor fi deficitare în majoritatea zonelor țării, dar mai ales la munte.

Vremea până la sfârșitul lunii ianuarie. Săptămâna 02 – 9 ianuarie 2023

Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României, dar cu o abatere termică pozitivă mai accentuată în zonele montane.
Regimul pluviometric va fi deficitar la nivelul întregii țări, dar mai ales în regiunile vestice și la munte.

Temperatura medie a aerului va avea valori mai ridicate decât cele normale pentru acest interval, în toate regiunile, dar mai ales în cele nordice și nord-estice.
Cantitățile de precipitații vor fi deficitare în regiunile extracarpatice, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale pentru acest interval.

Vremea până la sfârșitul lunii ianuarie. Săptămâna 16 – 23 ianuarie 2023

Temperaturile medii vor fi ușor mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă, la nivelul întregii țări.
Regimul pluviometric va fi apropiat de cel normal pentru acest interval, în toate regiunile.

Vremea până la sfârșitul lunii ianuarie. Săptămâna 23 – 30 ianuarie 2023

Mediile valorilor termice se vor situa ușor peste cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României.
Cantitățile de precipitații vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă, la nivelul întregii țări.

Articolul precedentVești proaste la început de an: se anunță o avalanșă de SCUMPIRI – Românii încep cu stângul 2023
Articolul următorDe ce trebuie să mănânci STRUGURI de Revelion. Secretul celor 12 boabe