Pentru prevenirea și combaterea infectării cu noul tip de coronavirus, la nivelul județului Călărași, au fost desfășurate în zone aglomerate, centre comerciale, piețe, mijloace de transport în comun și terase, acțiuni de verificare a respectării măsurilor de protecție sanitară, pentru a proteja sănătatea cetățenilor și pentru a nu permite desfășurarea unor activități care ar duce la creșterea numărului de infectări.

Polițiști, jandarmi și pompieri, împreună cu polițiști locali au verificat  184 de societăți comerciale, 14 operatori economici, 2 operatori de transport persoane și 99 de obiective de interes, precum restaurante, terase, fast food-uri.

Totodată, au fost aplicate 264 de sancțiuni contravenționale la Legea 55/2020, în valoare de aproximativ 25.500 de lei.

De asemenea, polițiștii au verificat în vederea respectării măsurii de siguranță 749 mijloace de transport, 217 fiind mijloace de transport în comun și 1.143 persoane, dintre care 358 cu privire la respectarea măsurilor de izolare și 785 cu privire la respectarea măsurilor de carantină.

 

 

 

Sursa: Realitatea de Calarasi

Articolul precedentCĂLĂRAȘI. Profesor acuzat că agresează sexual minore
Articolul următorPoliţiştii continuă acţiunile de prevenire în incinta şi zona adiacentă unităţilor de învăţământ