Anumite persoane reușesc să-și păstreze calmul chiar și când sunt înconjurate de multă tensiune, în timp ce altele sunt mereu gata să răbufnească. De altfel, acestea din urmă pot fi adevărate „bombe cu ceas”, având nevoie doar de o mică provocare pentru a-și ieși din fire.

Taur

Face parte dintre zodiile care se supără mereu din orice, chiar și fără motiv, întrucât este foarte încăpățânat. Astfel, Taurul refuză de obicei să-și recunoască greșelile și, tot din pricina încăpățânării, nu este gata să le tolereze nici pe cele ale altora. Nu îi ia mult timp până să „explodeze”, creând adesea impresia că așteaptă orice pretext pentru a răbufni. Spre exemplu, nu îi este greu să se înfurie când trebuie să stea câteva minute în plus în trafic, dacă vremea s-a schimbat brusc, dacă a nimerit mai multă aglomerație ca de obicei în magazinul preferat etc.

Taurilor le este greu să-și tempereze furia și să se calmeze. Când sunt supărați, pot ajunge să ia decizii și să adreseze vorbe pe care să le regrete la un moment dat. Ținând cont de aceste aspecte, este cel mai bine să stai departe de un Taur furios și să-i acorzi răgazul necesar pentru a se liniști, fie că este vorba de o săptămână, fie că este vorba de o lună sau chiar de un an.

Fecioară

Pe de o parte, Fecioarele se regăsesc printre zodiile care se supără mereu din orice deoarece sunt extrem de perfecționiste. De aceea, au așteptări foarte mari atât de la ele, cât și de la ceilalți și, când acestea nu sunt împlinite, nu le mult timp și devin furioase. Dacă se întâmplă așa, nu ezită și folosesc un limbaj dur cu cei din preajmă. Cu toate acestea, nu se grăbesc să realizeze un asemenea demers, preferând ca mai întâi să se abțină și să încerce să-și ascundă emoțiile.

Pe de altă parte, reprezentanții acestei zodii se supără ușor pentru că au tendința să-și facă multe griji și să-și imagineze cel mai rău scenariu. Spre exemplu, când Fecioarele se privesc în oglindă și observă pe piele o iritație sau o pată, imediat se gândesc la o boală gravă. Totodată, nu este exclus, dacă sesizează că prețul unui aliment a crescut cât de puțin de la o săptămână la alta, să se gândească la o criză economică. 

Scorpion

Nu este deloc surprinzător că și Scorpionul este una dintre zodiile care se supără mereu din orice, chiar și fără motiv, având în vedere că este guvernat de planeta Marte. Din acest motiv, nu îi ia mult timp până când își pierde cumpătul, fiind deranjat de cele mai diverse lucruri, precum: lenea, faptul că numele său nu a fost pronunțat corect, că nu a fost salutat imediat când s-a întâlnit cu cineva, că nu i se răspunde rapid la un mesaj etc. Atitudinea sa se explică și prin faptul că este conștient de propria valoare și nu acceptă lipsa de respect.

Odată ce se enervează, Scorpionul nu își poate controla furia, poate fi agresiv și nu se lasă până când nu găsește o modalitate de a se răzbuna. Nu vrea să asculte de nimeni și, de aceea, este indicat să stai cât mai departe de el când dă semne că este nervos.

Sursa: Tabu.RO

Articolul precedentVictor Ponta: ”Sa va mai explic o data de ce isi bate joc Wizz Air de toti romanii”
Articolul următorAndreea Esca, Ștefan Bănică, Delia și Smiley, vizați de o molimă care atacă generație după generație. Dan Negru, mesaj manifest