Mesajele transmise de o autoritate către omul de rând sunt hipnotizante, deoarece vin de la o entitate superioare către una inferioară; fie că vin de la doctor, judecător, poliție, titluri din mass-media sau un guvernator – toate produc un efect cu bătaie lungă în mintea și inima omului care ascultă: “Urgent, Grav, Incurabil, Inoperabil, Agresiv, Invaziv, Metastază, Mortal, Boală, Virus” și multe altele conduc la o memorare cu influență negativă în acțiunile viitoare ale omului.
În opiniapsihologului Alexandru Pleşea, cunoscut opiniei publice drept Antrenorul Minţii, aceste cuvinte vor fi întipărite în memorie și că urmare reacțiile și răspunsurile omului vor veni din teamă, și nu din curaj.
“Totuși, omul are puterea să își controleze funcțiile: își poate observa degetul care glisează acum pe telefon, ochii care își mută direcția, vocea care vorbește, inima care bate și emoția / simțirea pe care o are față de ceea ce citește. Dacă aceste funcții și le poate observa și controla, atunci frica se diminuează și începe să dispară direct proporțional cu autocontrolul. E pe verificate”, explică psihologul Alexandru Pleșea.
Pentru a ajuta frica să dispară și să instalăm încet și bine rânduirea liniștii interioare, specialistul ne recomandă o serie de 10 exerciții:
- Maxim 15 minute de TV / Radio / Internet cu știri pe zi – exact ce ne interesează
- În discuțiile cu cei dragi, se va evita subiectul de care amândoi avem frică
- Stăm cu atenția la ce vrem, nu la ce vine / apare
- Gândul despre boală atrage boală. Gândul fiind o forță, el trebuie să fie productiv, nu distructiv
- Exerciții de relaxare când te pui în pat – fiecare mușchi, nerv și os, le relaxezi progresiv prin decizie mentală.
- Autosugestia pe expirație și inspirație să curețe plămânii și sângele
- Sistemul imunitar este ajutat prin controlul mișcărilor, emoțiilor și gândurilor. Acolo unde nu este atenție pe ele, boala și drama se instalează.
- Oprim viralitatea numărului de morți, virusați, bolnavi. Căutăm viralitatea valorilor și intențiilor noastre.
- Ne ajutăm de prezent, pentru a nu sta în imaginație. Imaginația e drumul spre îmbolnăvire, prezentul spre sănătate.
- Producem clipe frumoase altora: surprize, cadouri, complimente, mesaje de dragoste etc.
Alexandru Pleşea, cunoscut opiniei publice drept Antrenorul Minţii, este sociolog, psihoterapeut, hipnoterapeut şi trainer în programare neuro-lingvistică. A studiat natura minţii umane în trei sisteme educaţionale diferite – Statele Unite ale Americii, Marea Britanie şi România şi de peste 10 ani organizează cursuri şi traininguri în România, cu scopul de a-i face pe oameni să afle ce posibilități au când își folosesc resursele intelectuale și să arate abilitățile pe care mintea noastră încă le are latente.