Consilierii judeţeni călărăşeni au aprobat proiectul de hotărâre privind acordarea unor ajutoare pentru pentru gospodăriile afectate de tornada din 30 aprilie a.c.
Astfel, comuna Dragalina va primi ajutoare financiare în valoare de 200.000 lei, iar comuna Perişoru 100.000 lei. Sumele rămase necheltuite, potrivit destinaţiei acestora, se vor restitui bugetului propriu al judeţului Călăraşi.
Conform principiului solidarităţii, politicile bugetare locale se pot realiza prin acordarea de ajutoare unităţilor administrativ-teritoriale, precum şi persoanelor fizice aflate în situaţie de extremă dificultate, prin alocarea de sume din fondul de rezervă bugetară constituit în bugetul local.