Câştigul salarial mediu nominal brut în judeţul Călăraşi, în luna septembrie 2019 a fost de 4.224 lei, cu 2,4 % mai mare decât în luna precedentă.
Câştigul salarial mediu nominal net în judeţul Călărasi a fost de 2.584 lei, cu 2,4% mai mare comparativ cu luna precedentă (2.524 lei). Valorile cele mai mici ale câştigului salarial mediu nominal net s-au înregistrat în industrie şi construcţii (2.318 lei), agricultură, silvicultură şi pescuit (2.454 lei), iar cele mai mari în servicii (2.827 lei).
Efectivul salariaţilor
Luna septembrie 2019, comparativ cu luna precedentă, a fost caracterizată de creşterea numărului de salariaţi (+42). Efectivul salariaţilor din judeţul Călăraşi la sfârşitul lunii septembrie 2019 a fost de 45.063 persoane, înregistrând o uşoară creştere cu 0,1% faţă de luna precedentă şi o creştere faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent cu 0,3%.
Pe ramuri de activitate, numărul salariaţilor a fost de 4.746 persoane în agricultură, silvicultură şi pescuit, de 15.257 persoane în industrie şi construcţii şi de 25.060 salariaţi în servicii.