Polițiștii au intervenit la 412 sesizări ale cetățenilor și au reținut permisele de conducere în cazul a 67 de șoferi care au pus în pericol siguranța traficului rutier.
Potrivit IPJ Călărași în săptămâna 14 – 20 noiembrie a.c., aproximativ 900 de polițiști au acționat, la nivelul județului Călărași, pentru prevenirea faptelor antisociale și menținerea ordinii și siguranței publice. Au fost organizate 52 de acțiuni și s-a intervenit la 412 evenimente sesizate prin 112.
Ca urmare a activităților desfășurate au fost constatate 107 infracțiuni, 11 persoane au fost surprinse în flagrant, iar în cauzele instrumentate au fost dispuse 14 măsuri preventive.
Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 852 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 328.000 de lei.
De asemenea, au fost constatate 9 infracțiuni la regimul rutier, reținute 67 de permise de conducere și retrase 16 certificate de înmatriculare.
Sursa: Realitatea de Calarasi