Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) Centrul județean Călărași informează că începând cu data de 15 mai 2020, eliberează adeverinţe pentru beneficiarii schemelor de plată (schema de plată unică pe suprafaţă (SAPS), plata redistributivă, plată pentru practici agricole benefice pentru climă şi mediu şi măsurile de mediu şi climă, respectivMăsura 10 – Agromediu și climă, Măsura 11 – Agricultură ecologică, Măsura 13 – Plăți pentru zone care se confruntă cu constrângeri naturale), implementate de Agenţie în cadrul Campaniei 2020. Aceste conventii se adresează fermierilor care intenţionează sa acceseze credite în vederea finanţării activităţilor curente, de la instituţiile bancare și non-bancare care au încheiat convenţii cu APIA.

Astfel, potrivit convenţiilor, la solicitarea scrisă a fermierului, APIA eliberează o adeverinţă prin care confirmă că acesta a depus cererea unică de plată pentru anul 2020 solicitând sprijin pentru schema de plată unică pe suprafaţă, plata redistributivă, plată pentru practici agricole benefice pentru climă şi mediu și/sau pentru măsurile de mediu şi climă – M10, M11, M13.

De asemenea, prin adeverinţă se confirmă, la data emiterii acesteia, suprafaţa determinată la plată pentru schemele de plată care fac obiectul convenţiei, că s-a efectuat controlul administrativ sau controlul preliminar, sau datele au fost preluate din informațiile existente în cererea închisă în aplicația IPA online și înregistrată în IACS, după caz, asupra cererii beneficiarului referitor la eligibilitatea schemelor de plată care fac obiectul convenţieișică beneficiarul, la data emiterii Adeverinței, nu face obiectul excluderilor de la plată pentru aceste scheme de plată, îndeplinind condiţiile generale pentru acordarea sumelor cuvenite, în conformitate cu legislaţia în vigoare.

Valoarea creditului va fi de până la 85% din valoarea sumei calculate conform adeverinţei eliberate de APIA.

Fondul de Garantare a Creditului Rural IFN – SA (FGCR) şi FondulNaţional de Garantare a Creditului pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii IFN – SA (FNGCIMM) garantează creditele acordate de bănci fermierilor.

Reamintim fermierilor că potrivit Ordinului Ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale nr. 50/2017 de modificare a Ordinului Ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale nr.703/2013 pentru aprobarea condițiilor în care se vor încheia convențiile dintre instituțiile financiar-bancare și nebancare și APIA, în vederea finanțării de către acestea a activităților curente ale beneficiarilor plăților derulate de instituția noastră în baza adeverințelor eliberate, dobânda aferentă acordării creditelor va fi deRON-ROBOR 6M + maxim 2%.

În ce privește comisioanele practicate de instituțiile finanțatoare, APIA atrage atenția fermierilor care doresc să acceseze credite pentru finanțarea capitalului de lucru în vederea desfășurării activităților curente, să analizeze cu atenție sporită soluțiile de finanțare propuse de instituțiile financiar-bancare și nebancare în ceea ce privește costul acestora, astfel încât să aleagă modalitățile de finanțare care răspund cel mai bine necesităților proprii.

Toate convențiile încheiate între APIA, instituțiile bancare și nebancare și FGCR/ FNGCIMM vor fi postate pe site-ul instituției, la adresa: www.apia.org.ro, în secțiunea Convenții, Acorduri, Protocoale.

Articolul precedentStadiul lucrărilor pe strada Grivița, una dintre arterele principale de circulație din Călărași
Articolul următorRomânia a depășit pragul de 1.000 de decese cauzate de infecția cu COVID-19