Polițiștii călărășeni informează cu privire la faptul că pentru a conduce o bicicletă sau trotinetă electrică pe drumurile publice, conducătorul acesteia trebuie să aibă vârsta de cel puțin 14 ani.

Dacă un drum este prevăzut cu pistă pentru biciclete, trotinetele electrice și bicicletele vor fi conduse numai pe pista respectivă. În lipsa acestei piste, circulația trotinetelor electrice este permisă numai pe sectoarele de drum unde viteza maximă admisă pentru circulația vehiculelor este de 50 km/h.

Circulația bicicletelor și a trotinetelor electrice pe trotuare este interzisă. De asemenea, este interzis să transportați pasageri pe trotineta electrică!

În circulația pe drumurile publice bicicleta/trotineta electrică trebuie să fie echipată cu mijloace de iluminare și dispozitive reflectorizant-fluorescente. De altfel, este interzisă circulația acestora pe timp de noapte fără aceste mijloace și dispozitive în stare de funcționare.

Casca de protecție este obligatorie pentru conducătorii de biciclete și trotinete electrice a căror vârstă este sub 16 ani, atunci când se deplasează pe partea carosabilă.

Polițiștii le recomandă participanților la trafic, pentru a evita să fie implicați în evenimente rutiere negative, să adopte un comportament responsabil, să manifeste o atenție deosebită la cei din jur și să execute fiecare manevră în condiții de siguranță, după o temeinică asigurare!

 

Sursa: Realitatea de Calarasi

Articolul precedentCasă salvată de pompieri în Jegălia
Articolul următorVeste mare pentru pensionari. Vor primi din urmă bani dacă li s-a calculat greșit venitul