Un poliţist din Constanta a dat în judecată statul român, prin Ministerul de Finanțe, și solicită suma de 100.000 de euro despăgubiri pentru că a fost arestat pe nedrept şi anchetat timp de 10 ani.
Mai exact, polițistul din Constanţa invocă nelegalitatea măsurilor privative sau restrictive de libertate și atingerile aduse drepturilor fundamentale.
Totul ar fi început în 20 martie 2012 când bărbatul, polițist în cadrul Poliției Transporturi Constanța, a fost reținut de procurorii Tribunalului Constanța, alături de alți polițiști, fiind acuzat că a sprijinit un grup de persoane să fure fier vechi din incinta Portului Constanța.
Polițistul a fost arestat preventiv timp de 29 de zile, apoi judecătorii de drepturi și libertăți au stabilit ca 30 de zile să nu părăsească localitatea de domiciliu.
Ancheta a continuat, iar în martie 2022, în cameră preliminară, judecătorii au constatat nulitatea tuturor actelor de urmărire penală efectuate de procuror, soluție menținută definitiv și de Curtea de Apel Constanța.
Un polițist din Constanţa a dat în judecată statul român și cere despăgubiri
Astfel Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța i-a comunicat, la data de 6 septembrie 2022, că s-a dispus clasarea cauzei față de el.
În acest context, bărbatul susţine că a fost arestat pe nedrept şi persecutat timp de 10 ani şi cere acum instanței despăgubiri civile în valoare de 100.000 de euro, adică 10.000 de euro pentru fiecare an în parte.
„Viața mea s-a schimbat radical, fiind reținut și anchetat de către procurori și mai apoi arestat preventiv pentru o perioadă de 29 zile.
„Condițiile din arest erau groaznice, nu aveam apă caldă și nici căldură, mâncarea pe care o primeam era de proastă calitate și nu mă puteam hrăni. În mediul carceral am luat contact cu alți deținuți pe care i-am anchetat și care doreau să se răzbune”, a spus polițistul, potrivit bzi.ro, subliniind că în tot acest timp a fost supus unor presiuni majore pentru a recunoaște fapte și detalii despre activitatea infracțională a celorlalți inculpați, deși el nu știa nimic.
„Onoarea, imaginea, reputația și demnitatea mea au fost prejudiciate grav, prin acuzațiile nefondate și prin publicitatea făcută cazului, fiind aduse atingeri integrității mele fizice şi psihice, intimității vieții private”, se arată în cererea de chemare în judecată înaintată Tribunalului Ialomița, potrivit sursei citate.
Sursa: Mediafax