Infracțiuni constatate, societăți comerciale verificate și sancțiuni contravenționale aplicate, în urma unei acțiuni desfășurate de polițiști pe raza de competență a Poliției Orașului Lehliu-Gară și a Secției 7 de Poliție Rurală Dor Mărunt.

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Călărași au desfășurat în ziua de 12 septembrie a.c., o acțiune cu efective mărite pentru prevenirea faptelor antisociale și menținerea ordinii și liniștii publice.

Pe parcursul desfășurării acțiunii, polițiștii au controlat 3 societăți comerciale, au verificat aproximativ 100 de autovehicule, au aplicat 207 sancțiuni contravenționale în valoare de 162.435 de lei și au confiscat bunuri în valoare de 3.747 de lei.

Dintre sancțiunile contravenționale aplicate, 149 au fost pentru încălcări ale O.U.G 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, 12 în baza prevederilor Legii 12/1990 privind protejarea populației împotriva unor activități de producție,comerț sau prestări de servicii ilicite, 1 pentru încălcări ale Legii 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice și 45 la alte acte normative.

De asemenea, au verificat 28 de persoane aflate sub control judiciar, au constatat 4 infracțiuni, iar 3 persoane au fost surprinse în flagrant.

Totodată, ca măsură complementară pentru comiterea unor fapte care atrag suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, polițiștii au reținut 9 permise de conducere și au retras 12 certificate de înmatriculare.

Acțiunile de acest gen vor fi efectuate în continuare pentru menținerea, asigurarea ordinii publice și creșterea gradului de siguranță a cetățeanului.

Articolul precedentDegustări de preparate din pește, concursuri și spectacole, mâine la Festivalul Dunării Călărășene
Articolul următorCadrele M.A.I. au mers în școlile din Călărași pentru a le explica elevilor cum pot evita pericolele