Ajunul Crăciunului este ziua de pregătire pentru întâmpinarea marelui praznic împărătesc al Nașterii Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Este o zi deosebită din punct de vedere liturgic, de asemenea, ultima zi a Postului Crăciunului este zi de post mai aspru decât celelalte zile, deoarece se ajunează până seara.
Dezlegarea la mâncăruri de dulce se dă a doua zi (25 decembrie), în ziua sărbătorii Crăciunului, după Sfânta Liturghie. De aceea și colindătorii sunt primiți în această seară cu mâncăruri de post.
După ceasul prânzului, spre seara, se obișnuiește să se mănânce grâu fiert, amestecat cu fructe și miere, în amintirea postului Prorocului Daniel și al celor trei tineri din Babilon (Daniel 1, 5-16).
Această zi de post aspru mai amintește și de postul ținut odinioară de catehumenii care, în seara acestei zile, erau botezați și împărtășiți pentru prima data cu Sfintele Taine, în cadrul Liturghiei Sfântului Vasile cel Mare.
În seara zilei de ajun, credincioșii obișnuiesc să mănânce o mâncare dulce, numită în popor „Scutecele lui Iisus”. Cu faină, apă și sare se frământă niște lipii subțiri care se coc pe plită. Acestea se înmoaie într-un sirop dulce (apa cu miere sau zahăr) și se presară cu nucă măcinată.
În unele zone, credincioșii ajunează până mai târziu, așteptând răsăritul luceafărului de seară, în amintirea stelei care a vestit magilor Nașterea Domnului.
Tot în ultima zi a Postului Crăciunului, preotul umblă pe la casele credincioșilor cu icoana Nașterii Domnului, spre a vesti marele praznic al Întrupării Fiului lui Dumnezeu din Fecioara Maria. Din punct de vedere liturgic, se poate spune că această tradiție, a umblatului cu icoana, este un fel de slujba în afara zidurilor bisericii. Precum odinioară făcea crainicul, părintele anunță o mare veste, singurul lucru nou sub soare: Dumnezeu se face om, rămânând însă Dumnezeu!
