Pentru prevenirea și combaterea infectării cu noul tip de coronavirus, la nivelul județului Călărași, au fost desfășurate în zone aglomerate, centre comerciale, piețe, mijloace de transport în comun și terase, acțiuni de verificare a respectării măsurilor de protecție sanitară, pentru a proteja sănătatea cetățenilor și pentru a nu permite desfășurarea unor activități care ar duce la creșterea numărului de infectări.

Polițiști, jandarmi și pompieri, împreună cu polițiști locali au verificat  273 de societăți comerciale, 11 operatori economici, 2 operatori de transport persoane și 103 obiective de interes, precum restaurante, terase, fast food-uri.

Totodată, au fost aplicate 457 de sancțiuni contravenționale la Legea 55/2020, în valoare de aproximativ 66.000 de lei.

De asemenea, polițiștii au verificat în vederea respectării măsurii de siguranță 798 mijloace de transport, 215 fiind mijloace de transport în comun și 1.163 persoane, dintre care 328 cu privire la respectarea măsurilor de izolare și 835 cu privire la respectarea măsurilor de carantină.

Sursa: Realitatea de Calarasi

Articolul precedentCapitala Austriei și împrejurimile sale vor fi supuse unei noi carantine de Paște
Articolul următorSe pregătesc restricții dure – ieșirea din localități în scenariul roșu, interzisă. Magazinele se închid la 18:00, trafic restricționat de la 20:00 – ULTIMA variantă a documentului restricțiilor