Șase  posturi sunt scoase la concurs la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Călărași, prin încadrare directă din sursă externă.  Înscrierile se fac on-line, la unitatea de poliție care a scos posturile la concurs, până pe 28 decembrie 2020.

Sunt scoase la concurs prin încadrare directă, din sursă externă, în cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor, 3 posturi de agenți, 2 posturi cu specializarea de medic veterinar și o funcție de ofițer de poliţie.

Înscrierile se fac on-line, până la data de 28 decembrie 2020. Dosarul de înscriere trebuie să fie complet până la această dată, ulterior nemaiputând fi depuse documente.

Având în vedere că proba scrisă a concursului va avea loc la aceeași dată pentru toate posturile scoase la concurs, la nivel național, candidații vor putea susține proba doar pentru ocuparea unui singur post dintre cele scoase la concurs.

Totodată, la data de 23 ianuarie 2021, se va organiza concurs pentru ocuparea a 17 funcții de ofițer în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Călărași, cu personal recrutat din sursă internă, prin trecerea în corpul ofițerilor, a agenților de poliție.

Informațiile le regăsiți pe pagina de internet a Inspectoratului de Poliție Județean Călărași, respectiv la secțiunea „Carieră- Posturi scoase la concurs”.

De asemenea, informații despre toate încadrările de personal la nivel național, prin încadrare din sursă externă sau trecere în corpul ofițerilor, puteți accesa la adresa: https://www.politiaromana.ro/ro/cariera/posturi-scoase-la-concurs.

 

 

Sursa: Realitatea de Calarasi

Articolul precedent120 de sancţiuni contravenţionale, pentru încălcarea restricțiilor și normelor sanitare
Articolul următorAutoritățile din Sinaia au apelat la militari pentru a face ordine pe pârtiile de schi